Nu sunt deloc ce vreau să fiu,
Ori vreau prea mult, ori nu pot. Ştiu.
Şi sper să n-ajung prea târziu,
Să fiu ce-am vrut să fiu, să scriu,
Sau mai rău, să plec în sicriu
Fără a fi ce vreau să fiu.
Om bun mă vreau, vorbă nu-ncape
Şi cred, că dac-oi fi aproape,
De cei ce-n griji stau să se-ngroape,
Izbind demonii lor să crape,
De griji, dureri , fobii să scape,
Să nu-i las groapa să şi-o sape.
Să-i fac, fără odihnă-n pleoape,
De fericire plini să ţipe,
Cei cărora n-ajunge să se-ndoape,
Din mierea oboselii alor mele pleoape.
Vor fi nemultumiţi cu mintea în hartoape
Şi încercarea-n jeg au să-mi îngroape.
Şi voi sfârsi ale finalului etape,
Făr-a fi bun cum vreau, cum vorbă nu încape.
Să fiu iubitul tău vreau, dacă vrei,
Mă las să te iubesc plin de idei,
Ne sărutăm prin parcuri , pe alei
Ne parfumăm cu iasomie şi cu tei
Şi înăltăm din pânze şi din beţe zmei,
Ne îndreptăm spre casă cu bocancii grei,
Plini de noroi şi visători, doi menestrei,
Iubindu-ne sub binecuvântări de zei.
Insă-ntr-o clipă-ngustă, acest dar ai să-mi iei
Şi voi fi pân’ la urmă doar unul dintre ei,
Oricat aş vrea de tare, la urma-o să închei,
Fără a fi iubitul tău de vreau, căci tu nu vrei.
Vreau să spun adevărul şi numai adevărul,
La nici o provocare să nu îmbuc din mărul,
Ce-ndeamnă a cunoaşte şi binele si răul.
Să nu mint, vreau constiinţa să-mi ţin albă ca varul,
De cinste şi sinceritate să se răstoarne carul.
Dar slab nărav avem ca lupul, surul
Şi ne-nnodăm puterea de-adevăr cu şnurul,
De minciunele, serios sau poate-n glumă spuse-njurul,
Femeilor ce în “coifuri” , neinspirate şi-au prins părul,
Celor ce-au injectat în fese, buze şi sâni în zadar serul.
Şi amputăm din adevăr, fără de scrupule, cu flerul
Ce-n felul ăsta-m dobândit, ducînd încet cu zăhărelul ,
Nevinovat şi negreşit aşa cum am crezut tot clerul,
Dar nu-i aşa deloc. Căci şarpele mişelul
Şi-a câştigat din nou, încet şi sigur dreptul,
De-a-şi pune iar pecetea arzîndu-ne cu fierul,
Pe cei ce am gustat din fruct neadevărul
Si-atunci la urmă, iar, când voi intra-naltarul
De judecăţi finale, voi ridica paharul,
Voi bea veninul rece, voi degusta amarul
Şi nu cu îmi doream mierea, vinul, zaharul
De-a fi spus adevărul şi numai adevărul.
Şi vreau să fiu eu însumi, de fiecare dată,
Să spun ce cred şi vreau cu dreaptă judecată,
Să nu ascund trăiri şi gânduri, ce îndată
Ar transforma în zambet faptura încruntată,
Ce stă-nprejurul meu, iubită, adorată.
Şi cei ce-mi staţi la masa făpturii, încărcată
Şi degustaţi din toată ofranda etalată,
Să vă-ncântaţi într-una să nu gândiţi vreodată,
Că aş ascunde-n mine ceva ce-am fost odată,
Poveste de trecut ce tot va fi aflată.
Să fiu deschis cu mintea, cu vorba nepătată,
De simt ca fapta-i strâmbă să mi-o îndrept îndată.
Să nu batjocoresc în cursa desfrânată,
Să simt tot ce-mi da viaţa, aşa cum mi-a fost dată,
Să fiu astăzi cuminte şi mâine s-o fac lată,
Să sar în “Carpe Diem” din “ Trebuie îndata”
Să râd cu gura toată de-o glumă deşucheată
Si alta să zic eu, să nu-mi pese de gloată.
Ades să scald în versuri gândirea-mi înnodată,
De sensuri cu, sau fără de noimă, câteodată,
S-alerg şi să exclam şi sş vibrez cu toată
fiinta mea când vădă şi tu vibrezi toată.
Să fac sinceritatea expusă, debordantă,
Haină de sărbătoare cu linişte brodată.
Dar vezi humanoizii, cu minte injectată,
Hrănită cu rejectii de media clonată.
Sorbind din excremente, mâncînd plagă’nfectată.
Aruncă-n noi cu pietre de artă constipată,
Născută din tendinţe şi nu de muză inspirată.
Cum liber pot eu oare sa-mi fiu eu însumi, Tată,
Călătorind prin lumea smerită,-nfumurată
Să fiu mereu eu însumi, albeaţă nevargată,
Om bun făr’ doar şi poate, iubitul tău curată,
Scăldat în adevăr, eu însumi totodată,
De vreau eu cât aş vrea, îmi este sincopată
Pornirea libertină, şi–ntr-una ajustată,
De logaritmi de vremuri şi de nevoi, de-ndată.
Şi în zadar visez la nemuriri şi îngeri,
La ce aş vrea să fiu şi cum sunt eu altminteri,
La epoleţi de’om bun, cusuţi de voi pe umeri.
Visez în adevăr, să trăiesc fără temeri,
Să fiu eu însumi veşnic. Dar în a morţii seri,
La ceas de căutare de sine împacari
Şi-n ceaţa judecăţii, cănd trupul va pieri,
In braţe de regrete învins mă voi smeri :
Căci nu am fost nici măcar ce mi-am dorit a fi!
de Amur Vasilian
Felicitari pentru postarea poeziei !
RăspundețiȘtergere