In ziua in care m-am iubit cu adevarat

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.”

Poem scris de Charlie Chaplin

Floriile....V Alecsandri

Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii. Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii,
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii. Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii. Păcat, zău, de cine moare
Şi ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii. Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii,
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii? Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii. Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sărutări şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii. Iar tu, dulce zâmbitoare,
Te-i face că te mânii...
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

Ninge ,ninge...iar

e iarna.....
se circula,greu...
ninge mereu...

este frumos,dar greu...
si-n sufletul,meu...
ninge mereu...

dar trece iarna...
tot mai greu...
si-n sufletul meu...
ninge mereu...

cu chipul trist...
te vad mereu...
e iarna grea...
si ninge greu...

este frumos...
sublim si greu...
si-n sufletul meu...
ninge mereu...

stele de gheata...
cad mereu...
si-n sufletul meu...
ninge greu...

Doamne...

Azi...postez... o poezie,o incercare care apartine mamei mele.

De existi Doamne cumva,
De te afli undeva
Asculta si ruga mea:
Vino Doamne pe pamant!
Sa vezi oamenii cum sunt!
Sa vezi lumea cum mai plange!
Sa vezi cum se varsa sange!

Vino,Doamne pe pamant!
Lumea toata sa te vada,
Si-n genunchi eu voi cadea
Si la Tine m-oi ruga:
Ramai Doamne pe pamant,
Ca ne-am saturat cu iadul,
Iar de raiul mai exista
Adu-l la noi... pe pamant!

Nu sunt nici măcar ce vreau sa fiu.

Nu sunt deloc ce vreau să fiu,
Ori vreau prea mult, ori nu pot. Ştiu.
Şi sper să n-ajung prea târziu,
Să fiu ce-am vrut să fiu, să scriu,
Sau mai rău, să plec în sicriu
Fără a fi ce vreau să fiu.

Om bun mă vreau, vorbă nu-ncape
Şi cred, că dac-oi fi aproape,
De cei ce-n griji stau să se-ngroape,
Izbind demonii lor să crape,
De griji, dureri , fobii să scape,
Să nu-i las groapa să şi-o sape.
Să-i fac, fără odihnă-n pleoape,
De fericire plini să ţipe,
Cei cărora n-ajunge să se-ndoape,
Din mierea oboselii alor mele pleoape.
Vor fi nemultumiţi cu mintea în hartoape
Şi încercarea-n jeg au să-mi îngroape.
Şi voi sfârsi ale finalului etape,
Făr-a fi bun cum vreau, cum vorbă nu încape.

Să fiu iubitul tău vreau, dacă vrei,
Mă las să te iubesc plin de idei,
Ne sărutăm prin parcuri , pe alei
Ne parfumăm cu iasomie şi cu tei
Şi înăltăm din pânze şi din beţe zmei,
Ne îndreptăm spre casă cu bocancii grei,
Plini de noroi şi visători, doi menestrei,
Iubindu-ne sub binecuvântări de zei.
Insă-ntr-o clipă-ngustă, acest dar ai să-mi iei
Şi voi fi pân’ la urmă doar unul dintre ei,
Oricat aş vrea de tare, la urma-o să închei,
Fără a fi iubitul tău de vreau, căci tu nu vrei.

Vreau să spun adevărul şi numai adevărul,
La nici o provocare să nu îmbuc din mărul,
Ce-ndeamnă a cunoaşte şi binele si răul.
Să nu mint, vreau constiinţa să-mi ţin albă ca varul,
De cinste şi sinceritate să se răstoarne carul.
Dar slab nărav avem ca lupul, surul
Şi ne-nnodăm puterea de-adevăr cu şnurul,
De minciunele, serios sau poate-n glumă spuse-njurul,
Femeilor ce în “coifuri” , neinspirate şi-au prins părul,
Celor ce-au injectat în fese, buze şi sâni în zadar serul.
Şi amputăm din adevăr, fără de scrupule, cu flerul
Ce-n felul ăsta-m dobândit, ducînd încet cu zăhărelul ,
Nevinovat şi negreşit aşa cum am crezut tot clerul,
Dar nu-i aşa deloc. Căci şarpele mişelul
Şi-a câştigat din nou, încet şi sigur dreptul,
De-a-şi pune iar pecetea arzîndu-ne cu fierul,
Pe cei ce am gustat din fruct neadevărul
Si-atunci la urmă, iar, când voi intra-naltarul
De judecăţi finale, voi ridica paharul,
Voi bea veninul rece, voi degusta amarul
Şi nu cu îmi doream mierea, vinul, zaharul
De-a fi spus adevărul şi numai adevărul.

Şi vreau să fiu eu însumi, de fiecare dată,
Să spun ce cred şi vreau cu dreaptă judecată,
Să nu ascund trăiri şi gânduri, ce îndată
Ar transforma în zambet faptura încruntată,
Ce stă-nprejurul meu, iubită, adorată.
Şi cei ce-mi staţi la masa făpturii, încărcată
Şi degustaţi din toată ofranda etalată,
Să vă-ncântaţi într-una să nu gândiţi vreodată,
Că aş ascunde-n mine ceva ce-am fost odată,
Poveste de trecut ce tot va fi aflată.
Să fiu deschis cu mintea, cu vorba nepătată,
De simt ca fapta-i strâmbă să mi-o îndrept îndată.
Să nu batjocoresc în cursa desfrânată,
Să simt tot ce-mi da viaţa, aşa cum mi-a fost dată,
Să fiu astăzi cuminte şi mâine s-o fac lată,
Să sar în “Carpe Diem” din “ Trebuie îndata”
Să râd cu gura toată de-o glumă deşucheată
Si alta să zic eu, să nu-mi pese de gloată.
Ades să scald în versuri gândirea-mi înnodată,
De sensuri cu, sau fără de noimă, câteodată,
S-alerg şi să exclam şi sş vibrez cu toată
fiinta mea când vădă şi tu vibrezi toată.
Să fac sinceritatea expusă, debordantă,
Haină de sărbătoare cu linişte brodată.
Dar vezi humanoizii, cu minte injectată,
Hrănită cu rejectii de media clonată.
Sorbind din excremente, mâncînd plagă’nfectată.
Aruncă-n noi cu pietre de artă constipată,
Născută din tendinţe şi nu de muză inspirată.
Cum liber pot eu oare sa-mi fiu eu însumi, Tată,
Călătorind prin lumea smerită,-nfumurată
Să fiu mereu eu însumi, albeaţă nevargată,
Om bun făr’ doar şi poate, iubitul tău curată,
Scăldat în adevăr, eu însumi totodată,
De vreau eu cât aş vrea, îmi este sincopată
Pornirea libertină, şi–ntr-una ajustată,
De logaritmi de vremuri şi de nevoi, de-ndată.

Şi în zadar visez la nemuriri şi îngeri,
La ce aş vrea să fiu şi cum sunt eu altminteri,
La epoleţi de’om bun, cusuţi de voi pe umeri.
Visez în adevăr, să trăiesc fără temeri,
Să fiu eu însumi veşnic. Dar în a morţii seri,
La ceas de căutare de sine împacari
Şi-n ceaţa judecăţii, cănd trupul va pieri,
In braţe de regrete învins mă voi smeri :
Căci nu am fost nici măcar ce mi-am dorit a fi!

de Amur Vasilian

IARNA......................

Fulgişori micuţi, fulgişori drăguţi,
Din dans vă opriţi, la mine veniţi.
Şi să ne povestiţi, de prin lumea mare
Ce văzură-ţi oare?

În ţara mea, când fulgii-ncep să se aştearnă
Toţi copiii ţării au un pom de iarnă.

Omuleţ, om de zăpadă
Bun poştaş de nea,
Iute-n codrul des aleargă
Ca să duci scrisoarea mea.
Bunul Moş Crăciun
Când o va primi
Va găsi-n pădure bradul
Ce-şi păstrează verde ramul.
Va aduce bradul brazilor
Tuturor copiilor.

Eu sunt Omul de zăpadă
Ce-l fac copiii grămadă
Am doi ochi de cărbune
Şi nas roşu de ardei
Şi mai am un băţ în braţe
Să nu mă latre Grivei!
Fiindcă sunt un poştaş bun
Mă duc după Moş Crăciun.

Te vor tăia, o brad frumos
Cu cetina tot verde.
Va plânge muntele ceţos
Că bradul mic şi-l pierde.
În munte tu ai fi crescut
Înalt cât nesfârşitul,
Căci ploaia ţi-ar fi dat sărutul

„Se-apropie Crăciunul
Cu brad împodobit
Iisus ne cere-n taină
Să-ngenunchem smerit.”

„Iisus, copil din Vifleem
Tu iarăşi vii printre străini
În peşteră, pe paie reci
Tu iarăşi capul ţi-l apleci.
Dar tu să ştii copile bun
Acum, în zile de Ajun
Naşterea Ta noi o cinstim
Şi în colinde o vestim.
Copilule, copile blând
Te naşti şi azi, ca orişicând.


Culese,culese........fara autor ...dar ,mi se par deosebite atat pt noi cat si pt cei mici!